Despre mine

Povestea mea

galerie_foto/small_382097321860288.jpg
galerie_foto/small_341534579249896.jpg
galerie_foto/small_341531079250246.jpg
galerie_foto/small_big_msb_5940.jpg
galerie_foto/small_382099828526704.jpg

Despre mine

Despre mine

M-am născut în comuna Balaci (sat Tecuci), judeţul Teleorman, în data de 1 mai 1948, ceea ce poate că a fost o predestinare pentru o viaţă închinată muncii. Sunt căsătorită de 40 de ani, am doi băieţi de care sunt mândră şi sunt fericita bunică a trei nepoţi minunaţi.


Mi-a plăcut să învăţ şi, deşi am fost fascinată de copil de comoara de înţelepciune din folclorul românesc, m-am îndreptat către o educaţie pragmatică, în ştiinţele economice. Am terminat Facultatea de Calcul Economic şi Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti în anul 1971, apoi am absolvit mai multe programe de perfecţionare în management, iar în perioada 2003 - 2005 am urmat cursuri de specializare în administraţie publică pentru funcţionarii publici superiori.

 

Întregul meu parcurs profesional a fost dedicat serviciului public, pentru oameni şi în slujba oamenilor.
După absolvirea facultății, am lucrat ca economist statistician la Direcția Județeană de Statistică Ilfov, apoi ca economist la Direcția Centrală de Statistică , devenind apoi în 1984 șef de serviciu la Comisia Națională pentru Statistică. În 1998, am fost numită în funcția de director general al Direcției de Muncă și Protecție Socială Ilfov, iar în 2001, când instituţiile s-au separat, am optat pentru director executiv la Casa Județeană de Pensii Ilfov. În 2007, am preluat funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale (C.N.P.A.S.), coordonând în această calitate sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și a sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.


În aproape patru decenii de muncă am învăţat că statistica este o radiografie a societăţii la un moment dat, dar că în spatele cifrelor seci şi a datelor statistice, sunt oameni, cu problemele, durerile dar şi bucuriile lor, cu eşecuri dar şi împliniri, care definesc vieţi şi destine. Acestor oameni mi-am dedicat întreaga viaţă profesională, toată cunoaşterea, experienţa şi energia.

Din aceeaşi dorinţă de a servi binele public şi de a contribui la mai bunul mers al societăţii, am intrat în politică. Sunt membru al Partidului Naţional Liberal din 1997, activând în conducerea sectorului 2, iar din 2007 fac parte din conducerea Organizaţiei Femeilor Liberale şi din 2009 a Biroului Politic Naţional.
În septembrie 2008, am fost numită în funcția de Ministru al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, în guvernul condus de Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Am avut satisfacţia de a contribui la creşterea pensiilor de peste 2 ori.

 

Am fost aleasă Deputat în judeţul Hunedoara, colegiul Haţeg, Călan, Ţinutul Pădurenilor. Într-un mandat scurt, dar desfăşurat într-o perioadă politică de mare intensitate, am avut 41 luări de cuvânt, în 38 şedinţe, am făcut 28 de declaraţii politice, am iniţiat 11 propuneri legislative, am pus 30 de întrebări şi interpelări şi am contribuit la depunerea a 6 moţiuni. Am acordat audienţe la cabinetele parlamentare din Călan şi Haţeg pentru peste 300 persoane, încercând să le rezolv problemele. Am contribuit la salvarea Spitalului din Haţeg, am reuşit ca în Călan să se înfiinţeze un Centru de sănătate multifuncţional care va avea şi primiri urgenţe. Într-o strânsă colaborare cu primarii, am obţinut finanţare pentru finalizarea unor lucrări de alimentare cu apă şi canalizare.

În data de 7 mai 2012, am avut onoarea de a deveni din nou Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în guvernul condus de Premierul Victor Ponta. În şapte luni de mandat, s-au întregit salariile bugetarilor, s-au restituit pensionarilor sumele oprite abuziv de guvernul anterior, a crescut indemnizaţia de creştere a copiilor, am redat demnitatea persoanelor cu dizabilităţi prin mai multe măsuri reparatorii, am redeschis comunicarea cu toate categoriile de cetăţeni faţă de care ministerul muncii are competenţe şi responsabilităţi: copii şi părinţi, angajaţi, angajatori şi şomeri, pensionari, persoane cu dizabilităţi, oameni aflaţi în risc de excluziune socială.

Cu acest bilanţ, mă prezint din nou în faţa alegătorilor mei din Hunedoara pentru un mandat de încredere ca Senator în parlamentul ţării. Vin în faţa dumneavoastră cu fruntea sus şi sufletul deschis, având satisfacţia unor promisiuni împlinite şi a unor lucruri bine făcute. Sunt un profesionist care ştie ce are de făcut, pentru că am făcut ceea ce trebuia făcut. Nu fac promisiuni fără acoperire, iar când promit ceva, mă ţin de cuvânt.


Sunt un profesionist care nu a contenit să înveţe, să se perfecţioneze. Nu am intrat în politică pentru a face carieră, ci după ce mi-am făcut o carieră în slujba semenilor mei. Sunt o femeie directă şi spun întotdeauna ceea ce gândesc. Nu-mi place să mă joc cu vorbele, ci prefer să spun adevărul verde în faţă. Nu ştiu dacă în viaţă, asta m-a ajutat întotdeauna, dar cred cu tărie că oamenii te judecă pentru ceea ce eşti şi nu pentru ceea ce pretinzi că eşti, şi mai ales nu pentru ceea ce promiţi, ci pentru ceea ce faci în adevăr, cu onestitate şi hotărâre.

 

 

"Pe lumea asta, singura cale de a trăi în onoare este să fii cu adevărat ceea ce pretinzi că eşti"

Socrate, despre Onoare